Un incendiu violent a făcut scrum casa și anexele gospodărești ale unei familii din Prahova. Flăcările s-au extins rapid și au cuprins clădirile. Pompierii au reușit să oprească vâlvătaia, dar pagubele sunt mari.
Incendiul a izbucnit la o casă din comuna Râfov. Focul s-a manifestat la nivelul acoperișului și s-a extins și la anexele gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 150 mp.
La fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Pompierii au intervenit pentru a localiza focarul și a opri extinderea flăcărilor. Incendiul a fost stins, dar pagubele sunt însemnate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost prezența scânteilor sau a jarului de la o sobă improvizată.
Un incendiu a izbucnit zilele trecute și la locomotiva cu abur a Trenului Regal, în gara Brașov. Pompierii au interventi cu mai multe autospeciale de stingere. Nu au fost înregistrate victime.